IOANA CĂPRARU A MURIT AZI PE PATUL DE SPITAL, LA VÂRSTA DE 67 DE ANI...


Ioana Căpraru a fost internată la Spitalul Municipal cu citeva zile in urma și se afla sub supraveghere medicală permanentă, iar fanii și prietenii săi așteaptau cu mare nerăbdare informații care să transmită că starea de sănătate a artistei este mai bună.

Însă azi dimineață a fost făcut anunțul public, de către soțul sau Vladimir Serbușcă, precum că Ioana Căpraru nu mai este in viață aceasta a facut un stop cardiac aflânduse in comă.

Medicii de la spitalul Municipal au făcut tot posibilul, însă nu au reușit să-i păstreze viața avea inima prea slaba...

Nu au ajutat-o nici rugăciunile apropiaților. ,,Noi faceam acele rugăciuni zilnice după ora 12, începând cu ora 12, rugăciuni comune, erau foarte mulţi care faceau chestia asta şi speram că Dumnezeu… că Dumnezeu nu are mâini, nu ştiu, el are oameni, el lucrează prin oameni, prin îngeraşii lui de pe pământ, aşa spun eu, prin doctori, prin prieteni, prin gânduri frumoase şi bune, pentru că gândurile negative s-ar putea să îi facă rău. Şi atunci noi ne gândeam că este imposibil să moară acum, de ce să moară? Am sperat pană in ultimul moment însă nu a fost destul și am pierduto...''a declarat prietena sa apropiata în cadrul unui interviu".

Добавить комментарий

Автору будет очень приятно узнать обратную связь о своей новости.

reload, if the code cannot be seen

Comentarii 1

Sofia Banari
Sofia Banari 11 September 2019 01:55
Buna ziua, domnule "autor" al acestei stiri oribile si complet FALSE!!!
As vrea sa cunosc cine SE ASCUNDE in spatele acestei stiri. Va scrie fiica doamnei Ioana Capraru, care NU a decedat, NU s-a aflat in spital recent, sotul dumneaei NU a anuntat nimic nimanui, cu atat mai mult asa veste!
Astept urgent un raspuns din partea dumneavoastra, autorului acestei stiri. 
Propun sa scriti cat mai curand posibil o stire care o DEZMINTE pe aceasta. Nu stiu cum veti putea explica faptul ca ceea ce ati scris este FALS, avand in vedere cate detalii aparent reale ati avut grija sa oferiti in textul acestei stiri.
In cazul in care nu imi raspundeti la comentariu (aceasta fiind unica metoda de comunicare cu dumneavoastra - autorul stirii, am incercat sa gasesc o metoda mai privata), voi avea grija sa aflu prin alte metode cine sunteti.